Tie de cine ti-e frica?

Trăim în frică. Ne este frică să trăim cu adevărat. Ne este frică de schimbare, de respingere, de sărăcie, de tristețe. Ne amăgim cu gândul că trăim în siguranță. Nu mai facem declarații de dragoste, nu mai dansăm cu pasiune, nu ne mai bucurăm de viață. Dintr-o frică stupidă, care ne controlează și ne transformă în niște roboți programați social.

Consumerism, corporații, tehnologie. În fiecare zi primim tot mai multe informații, suntem bombardați cu idei, opinii, știri și învățăm că așa se face. Familie, job, copii, bătrânețe, moarte. Nuntă, botez, înmormântare. Ne împăcăm cu gândul că așa trebuie să fie, că așa au fost orânduite toate, că nu suntem decât o picătură în ocean și trebuie să trăim așa cum ne-a fost scris. În stele, în Biblie, nimeni nu știe exact.

Ne este frică de fericire. O căutăm toată viața și când o primim, nu știm ce să facem cu ea. Vrem mai mult, căutăm pretexte pentru a fi nefericiți din nou. Iar din acest motiv suntem frustrați mereu. Credem că știm ce vrem, că doar toată lumea își dorește aceleași lucruri. O familie frumoasă, cu doi copii sănătoși, un loc de muncă bine plătit, o casă, o mașină, un frigider plin și vacanțe în Hawaii. Dacă ar fi atât de simplu…

Suntem ființe complexe, care tânjesc după emoție, aventură, experiențe, apreciere, căutăm mereu noutatea. Ne prefacem că ne dorim siguranța, dar de fapt o urâm, pentru că ne îngrădește libertatea. Libertatea de a acționa după bunul plac, de a gândi singuri, de a scăpa de prejudecăți și îndoctrinări religioase, etnice sau politice.

Ne este frică să rămânem singuri, ne este frică de societate, de divinitate, dar mai ales… ne este frică de noi.